“Majoritatea zdrobitoare a oamenilor nu au parte de
marile recompense – premiul Nobel, premiul Oscar, medalia olimpică de aur și
așa mai departe -, dar micile plăceri ale vieții sunt la îndemâna tuturor. O
bătaie prietenească pe umăr, un sărut pe obraz, prinderea unui crap de două
kilograme, o lună plină, un loc liber ca să-ți parchezi mașina, un foc care
arde în vatră, o masă bună, un apus de soare magnific…
Nu vă încăpățânați sa cuceriți marile premii.
Mulțumiți-vă cu bucuriile mărunte. Ele exista pentru fiecare dintre noi. Din
plin.”
Radu Beligan (în
volumul “Între acte”)
Cine se mai multumeste cu lucruri
marunte, cand la scoala ne invata sa fim mereu in competitie cu cel de langa
noi (mai putin cu noi insine), apoi dupa o anumita varsta invatam sa-l
“exploatam” pe cel de langa noi in beneficiul nostru (imi cer scuze fata de toate
colegele de la care am “imprumutat” proiecte gata facute in facultate, si
totodata le multumesc), invatam sa “furam” (a se intelege frauda) statul si
societatea in care traim, ca tre’ sa avem si un pic de sange de smecher in
instalatie, etc.
Fara sa ne dam seama urcam treapta cu
treapta piramida lui Maslow, apoi coboram piramida lui Maslow si ne cream
propriile noastre piramide ca “o viata avem si trebuie doar sa facem bani, ca
fara bani e nasol si cand e nasol nu da bine la eticheta cu care esti
imbracat”. Faptul ca ne construim piramidele proprii pe care apoi ne chinuim sa
le escaladam nu este un lucru neaparat toxic sau inutil, pe asta se bazeaza
dezvoltarea personala, dar cand planul tau e sa muncesti 14 ore pe zi doar ca
sa-ti cumperi o masina de lux, iar tu inca locuiesti cu parintii, nu ai o
relatie si te sperie orice interactiune sociala cu un grup care depaseste 5
persoane… prietene, esti inutil.
Vorbeam intr-o seara cu o prietena care
imi povestea ca mai acum ceva ani in urma castiga peste 3000 de euro pe luna,
si cu aceeasi seninatate mi-a spus ca a fost cea mai groaznica perioada din
viata ei. De ce?
Pentru ca nu mai avea timp de familie, de prieteni, de
ea… era doar o “masina de tiparit bani”, apoi a recunoscut unde a gresit, nu a
stiut practic sa-si organizeze timpul, incepuse sa-si calculeze orele din viata
in bani (daca dorm mai mult de 5 ore pierd atat, daca plec acasa sa-i vad pe ai
mei o zi pierd atat, daca ma vad cu tipul ala dragut cu care vorbesc de 6 luni
pe net nu mai pot sa-mi cumpar rochia aia superba de la ZARA, pe care oricum nu
avem cand sa o port ) si totodata nu a stiut care-i sunt limitele, iar aici nu
vorbesc de limitele fizice, aici vorbesc de acele limite sociale. Da, e buna si
singuratea, dar ce e mult strica, si cu totii stim ca singuratatea naste
monstri.
Ultima
data cand am fost in vizita la libraria Humanitas, la sectia de Sociologie/Psihologie
nu am gasit decat carti despre dezvoltare personala, cum sa ai succes in
afaceri, cum sa “ghicesti” cel mai bun market, cum sa-ti pupi in cur seful, cum
sa muncesti mai mult… Sincer acum, ne ajuta cu ceva? Da, ne ajuta…sa devenim
obsesivi, sa devenim mai buni la munca si mai putin acasa cu familia, invatam
cum sa “vorbim” in vanzari, in advertising, in media, dar mai putin cum sa
vorbim cu cei din jurul nostru astfel incat sa ne inteleaga. Suntem ai dracu' de
comunicativi pe facebook, unii nici acolo, suntem ai dracu' de buni (si nu m-am
repetat)…
Unii
suntem prosti de buni incat am ajuns sa privim mai des asfaltul pe care calcam, decat cerul albastru.
Al
vostru mereu,
Eu
